Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS)
Alianța Română de Prevenție a Suicidului (ARPS) este o organizație non-profit, care s-a înființat cu scopul menținerii și promovării calității vieții prin prevenirea actului suicidar. Crezul nostru este că moartea prin sinucidere este singura moarte care poate fi prevenită.
Suntem o organizație fără scop patrimonial ai cărei voluntari luptă zi de zi să salveze vieți. Prin serviciul gratuit și confidențial de consiliere telefonică încercăm să oferim suport emoțional tuturor celor aflați în criză suicidară și apropiaților acestora.
În fiecare an, în lume, se înregistrează aproximativ un milion de decese prin suicid, ceea ce înseamnă un deces la fiecare 40 de secunde. Sinuciderea ocupă locul doi în rândul cauzelor morții la adolescenți și tineri. În România, în fiecare an, se înregistrează aproximativ 13 decese prin sinucidere la 100 000 locuitori, situându-se pe locul trei în ierarhia circumstanțelor de moarte violentă.
Viziunea noastră este diminuarea deceselor prin sinucidere și oferirea de suport psihologic tuturor celor care manifestă un risc suicidar, prin consiliere telefonică sau în scris. ARPS organizează periodic cursuri de pregătire a voluntarilor pentru linia de consiliere telefonică și intervenția în criză.
Email 24/7: sos@antisuicid.ro
Adresă și Contacte
Adresa
Cluj-Napoca, Romania
GPS
46.769379, 23.5899542
Telefon
Atentie: informatiile sunt prezentate in scop informativ. Fundatia Estuar nu poate fi trasa la raspundere pentru corectitudinea informatiilor prezentate.
Localizare
Fundația Estuar, alături de Mental Health Europe și alți parteneri europeni, implementează la nivel regional proiectul Mentality. În România, Estuar a dezvoltat Harta Sănătății Mintale, această platformă interactivă care reunește servicii de sănătate mintală gratuite pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală și pentru persoanele aflate în situații vulnerabile.